Ce este terapia și cum ne dăm seama că avem nevoie de ea

Terapia este, înainte de toate, o întâlnire. O întâlnire cu un alt om – dar, mai ales, o întâlnire cu noi înșine. Este o călătorie de descoperire, în care învățăm să stăm aproape de ceea ce trăim, simțim și suntem.

Într-o lume care ne cere să ne grăbim, să ne adaptăm, să funcționăm permanent, terapia ne oferă un spațiu în care putem fi pur și simplu cu noi înșine. Un spațiu care nu cere explicații sau performanță, ci este despre nevoile noastre reale, autentice.

Este un proces în care suntem însoțiți cu grijă, pas cu pas. Cu empatie, respect și timp. Nu pentru că suntem „de reparat”, ci pentru că merităm să fim văzuți, auziți și înțeleși.

Terapia nu este doar pentru momentele de criză

De multe ori, ajungem să căutăm sprijin nu pentru că ceva este în mod clar „greșit”, ci pentru că începem să simțim că nu ne mai regăsim.Poate că trăim o stare de confuzie, de oboseală emoțională sau o nemulțumire greu de pus în cuvinte. Poate că, în liniștea din interior, se naște întrebarea: „Așa va fi mereu?”

Uneori, simțim că purtăm prea mult în tăcere. Alteori, că ne repetăm aceleași gânduri, aceleași alegeri, aceleași răni. Poate că ne luptăm cu anxietatea, cu o tristețe adâncă sau cu o durere legată de o pierdere. Sau poate pur și simplu vrem să înțelegem cine suntem dincolo de ceea ce ni s-a cerut să fim.

Terapia poate deveni acel spațiu în care ne putem uita sincer la noi înșine, fără frică, fără grabă, fără a fi singuri în asta.

Cum ne dăm seama că avem nevoie de terapie?

Nu există un moment „perfect” pentru a începe. Dar de multe ori există un moment în care ne dorim, în sfârșit, altceva. Alt mod de a fi cu noi. Alt fel de a simți viața.

Poate observăm:

• că ne este greu să fim blânzi cu noi

• că relațiile noastre devin apăsătoare sau nesigure

• că ne retragem din ceea ce altădată ne făcea bine

• sau că suntem epuizați să tot „ținem în noi”

În acele momente, terapia poate deveni un punct de sprijin, un loc în care durerea noastră este validată, iar părțile rănite din noi sunt privite cu înțelegere, nu cu rușine.