Când ne întoarcem spre noi înșine: despre vindecare, traumă și puterea blândă a înțelegerii

Trauma nu este întotdeauna despre ce ni s-a întâmplat. Este adesea despre cât de singuri și neînțeleși ne-am simțit în acele momente, fără susținere, fără oglindire, fără o prezență care să ne spună: „Ești în siguranță. Ești important. Meriți.”

Unele traume vin ca o furtună bruscă în viața noastră. Altele se strecoară în timp, ca o picătură care erodează încet încrederea  în noi și în cei din jur, siguranța și capacitatea noastră a de iubi viața. Nu sunt mai „mici”, ci doar mai tăcute. Poate nu am fost într-un accident grav, nici într-un război sau alt eveniment extrem, dar am trăit ani întregi într-un mediu imprevizibil, critic, rece sau inconsistent emoțional.

Nu toate experiențele se încadrează în criteriile unei tulburări de stres posttraumatic (PTSD), dar asta nu le face mai puțin reale. Așa cum explică și literatura de specialitate, efectele unei traume emoționale pot fi profunde, chiar dacă nu bifăm toate „casetele” unui diagnostic.

În viața de zi cu zi, foarte mulți dintre noi trăim momente dificile fără a dezvolta PTSD, dar suferința e reală: insomnie, anxietate, dificultăți de relaționare, o voce interioară care ne critică necontenit sau un sentiment difuz de nesiguranță în lume.

Trauma este o rană emoțională, nu doar o etichetă clinică. Este ceva ce rămâne în corp, în gânduri, în relații. Uneori, învățăm să trăim „pe pilot automat”, să supraviețuim în loc să simțim. Alteori, ne retragem din viață fără să ne dăm seama.

În terapie, nu căutăm etichete – ci înțelegere

Terapia înseamnă că ceea ce simțim contează. Că fricile noastre, blocajele, durerea tăcută sau oboseala emoțională au sens. Înseamnă că putem explora, cu grijă, ceea ce ni s-a întâmplat și cum a lăsat urme în noi.

Din experiența noastră, trauma influențează:

• reglarea emoțională – putem avea reacții intense sau lipsă de reacție în fața unor stimuli

• memoria – apar goluri, confuzii, amintiri fragmentate sau distorsionate

• percepția despre sine – trăim cu vinovăție, rușine sau sentimentul că „nu suntem suficienți”

• capacitatea de a avea relații sănătoase – oscilăm între nevoia de apropiere și teama de a fi răniți

• 
  

🌱 Nu suntem definiți de ceea ce ni s-a întâmplat

Vindecarea nu înseamnă să uităm. Înseamnă să ne apropiem cu blândețe de ce s-a întâmplat, să învățăm să trăim cu noi înșine cu mai multă înțelegere și siguranță.

Terapia ne ajută să reînvățăm cum să fim în siguranță cu emoțiile noastre. Ne oferă un cadru în care putem simți, în ritmul nostru, că nu trebuie să ne protejăm mereu, că putem respira, că putem simți și altceva decât frică sau vină. Să ne bucurăm de viață, sa arătăm iubire și ne lasăm iubiți, să ne abandonăm cu bucurie în necunoscut avănd încredere în noi și în oamenii din jurul nostru.

Nu toate rănile sunt vizibile. Dar toate merită să fie recunoscute, văzute și ascultate, iar fiecare pas către înțelegere este deja un pas către vindecare.